Povestea de succes a Vinului de Autor la Wine Talk

Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova a trecut în revistă realizările din ultimul an în cadrul evenimentului Wine Talk. Cu 14 noi membri asociația a crescut, atingând cifra record de 68 de membri. Noua identitate vizuală și organizarea primului Festival al Vinului de Autor au contribuit la repoziționarea categoriei vinurilor de autor, create cu măiestrie de micii vinificatori, iar cele 108 medalii câștigate la concursurile internaționale reprezintă o recunoaștere a eforturilor și dedicației lor. Exporturile au ajuns la peste 119,320 litri de vin, în valoare de 612,655 USD. Investițiile de aproximativ 180,000 lei în echipamente moderne au consolidat capacitatea de producție a membrilor asociației.

În anul curent, Asociația a trecut printr-un proces de rebranding, actualizându-și identitatea vizuală în cadrul noii strategii de dezvoltare. Această actualizare a implicat integrarea unui element grafic distinct, axat pe conceptul de ”vin de autor” și a denumirii asociației într-un sistem unificat. Acest pas a avut ca scop consolidarea și revigorarea întregii comunități a producătorilor de vinuri de autor din cadrul Asociației, care la moment numără 68 de membri, cu 14 mai mulți comparativ cu anul precedent.

Asociația joacă un rol esențial în susținerea tranziției de la producerea de struguri și a vinului de casă către producția de vinuri de autor. În prezent, 15 membri ai asociației sunt în proces de extindere, de pe o suprafață medie de producere de 7 hectare. Asociația facilitează un sistem `peer-to-peer` eficient pentru acordarea asistenței prin schimbul de experiență între membri, susținere de mentori din partea USAID și acces la granturi. În plus, anual, asociația organizează cursuri de instruire și formare profesională pentru toți membrii săi. De exemplu, în acest an au fost desfășurate 3 module de instruire, în scopul creșterii calității producerii vinurilor și a serviciilor prestate, îmbunătățirea aptitudinilor și cunoștințelor membrilor Asociației.În premieră, în anul curent, membrii asociației s-au reunit în cadrul primei ediții a Festivalului Vinului de Autor, care s-a desfășurat pe data de 2 septembrie, în curtea Muzeului Național de Istorie din Chișinău. Peste 140 de vinuri de autor expresive terroir-ului din regiunile vitivinicole ale Republicii Moldova au fost prezentate de 32 de mici crame, descoperite, apreciate și degustate de cei peste 2000 de vizitatori ai festivalului.

Calitatea vinurilor de autor este demonstrată de numărul de medalii obținute la concursurile internaționale de profil, inclusiv la concursul organizat la nivel național de Oficiul Național al Viei și Vinului, Wine of Moldova Contest. În primele 10 luni ale anului 2023 vinurile de autor produse de membrii asociației au câștigat nu mai puțin de 108 medalii, dintre care 2 marele aur, 71 aur, 27 argint și 8 bronz.

Micii producători de vin joacă un rol esențial în definirea tonalității pieței, contribuind semnificativ la inovație și tendințele de stil. În prezent, acești producători aduc o contribuție notabilă la scena vinicolă printr-o varietate de vinuri relativ noi, precum „orange wine”, cu un număr de cinci producători implicați în acest segment. De asemenea, producția de spumante este în creștere, reflectând dorința de diversificare și experiențe vinicole unice, de la 6 în 2022, la 9 în 2023. Pet Nat-urile, o versiune mai tânără și mai ușoară a vinurilor spumante, la fel, reprezintă o tendință în creștere printre rândurile micilor producători. Acest angajament constant față de diversitate și inovație consolidează poziția acestor producători ca influențe semnificative în evoluția pieței vinicole.

Printre membrii asociației se numără 20 producători, care au obținut recunoaștere internațională, exportând constant pe piețe precum China, România, Coreea de Sud, Japonia, Olanda, ect. În primele 10 luni ale anului curent, acești membrii au înregistrat un export total de 119 320 litri de vin, în valoare totală de 612 655 USD. Această performanță demonstrează atractivitatea și competitivitatea vinurilor de autor moldovenești pe piața internațională.

Asociația a continuat să investească în dezvoltare și modernizare în cursul acestui an, alocând aproximativ 180 000 lei pentru a completa parcul de utilaje și echipamente. Aceste investiții au inclus unități specializate pentru îmbutelierea vinurilor spumante, ceea ce a consolidat capacitatea de producție a membrilor asociației și le-a oferit acces la tehnologii moderne. Această investiție este parte componentă a grantului de peste 2 800 000 lei oferit de Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, pentru dezvoltarea Asociației și a membrilor săi.

Perspective pentru Viitor

În perspectiva anului următor, Asociația Micilor Producători de Vinuri se angajează să continue această traiectorie de excelență și să extindă inițiativele specifice care vor aduce contribuții semnificative la atingerea obiectivelor pe termen lung ale asociației. În plus, asociația își propune să sprijine membrii săi pe parcursul drumului lor de dezvoltare durabilă și creștere continuă.

Tot în cadrul acestui eveniment, cei prezenți au putut degusta spumantul de la Divus Winery, un cupaj din Fetească Albă și Fetească Regală, maturat timp de 36 de luni, Chenin Blanc de la AlterEgo, singura companie din RM care produce vin din acest soi, Rose Poiana 2022 de la Vinăria Poiana, O scrisoare pierdută 2020 de la ATU Winery și Feteasca Neagră 2020, ediție specială și foarte limitată, lansată recent de Crama Mircești.

Pentru anul următor ne așteptăm la o creștere a numărului de membri, conform mediei de 10 producători anual, susținerea participării membrilor la cel puțin 4 evenimente locale și organizarea celei de-a II-a ediție a Festivalului Vinului de Autor, care va stimula o creștere a vânzărilor cu cel puțin 10% din valoarea totală a vânzărilor înregistrate în anul curent. Participarea la cel puțin 5 evenimente internaționale, pentru intensificarea și accederea la piețele externe țintă a celor aprox. 21 companii exportatoare și aprox. 20 cu potențial de export.

Pentru că odată cu creșterea numărului de membri, cresc și necesitățile, Asociația intenționează să-și intensifice eforturile de atragere a fondurilor adiționale, în scopul dezvoltării capacităților instituționale și a membrilor săi, fie prin stabilirea unor parteneriate reciproc avantajoase. Este de menționat că apariția IMM-urilor în sectorul vitivinicol nu determină doar necesități și vulnerabilitate. Ele contribuie esențial de dezvoltarea economică regională, prin oferirea locurilor de muncă, promovarea turismului local (aprox. 6 companii sunt în construirea obiectivelor turistice), atragerea de noi investiții destinate afacerilor de familie.

Wine Talk sau `Vorba Vinului` organizat pentru al doilea an consecutiv, reprezintă o platformă distinctivă dedicată reprezentanților media locali, o oportunitate valoroasă de a explora și a aduce în atenție cele mai recente activități și tendințe din lumea vinului de autor.

Partenerii evenimentului: Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Oficiul Național al Viei și Vinului și restaurantul Rozmarin Cafe.

Asociația Micilor Producători de Vinuri este unica asociație reprezentativă pentru micii producători de vinuri, care, în cei peste 13 ani de activitate, a reprezentat și promovat producătorii de vinuri de autor, a cramelor mici din Moldova. Cu peste 450 de hectare de viță de vie, o producție anuală de peste 1 milion de sticle de vin, exporturi în peste 25 de țări și 16 destinații turistice integrate în Ruta cultural europeana `Drumul Vinului Moldovei`, asociația continuă să își consolideze rolul dinamic în industria vitivinnicolă națională.

Date de contact

Pentru informații suplimentare contactați:

Elena Tomescu

Directoare executivă

Telefon: 068294484

Email: office@vindeautor.md