Populaţia Chinei a scăzut, pentru al doilea an consecutiv în 2023
Populaţia Chinei a scăzut, pentru al doilea an consecutiv în 2023, în condiţiile în care o rată a natalităţii scăzute la un nivel record şi valul de decese COVID-19 au accelerat o scădere care va avea efecte profunde pe termen lung asupra potenţialului de creştere a economiei. Biroul Naţional de Statistică a anunţat că numărul total de persoane din China a scăzut cu 2,08 milioane, sau 0,15%, până la 1,409 miliarde în 2023.
Această cifră a fost cu mult peste scăderea populaţiei de 850.000 de persoane în 2022, care a fost prima din 1961, în timpul Marii Foamete din epoca Mao Zedong.
China a cunoscut o creştere dramatică a cazurilor de COVID la nivel naţional, la începutul anului trecut, după ce trei ani de măsuri stricte de depistare şi carantină au ţinut virusul în mare parte sub control, până când autorităţile au ridicat brusc restricţiile în decembrie 2022. Naşterile din ţară sunt în scădere de zeci de ani, ca urmare a politicii copilului unic, implementată între 1980 şi 2015, şi a urbanizării sale rapide în această perioadă. Ca şi în cazul boom-urilor economice anterioare din Japonia şi Coreea de Sud, populaţii mari s-au mutat din fermele rurale din China în oraşe, unde a avea copii este mai scump.
Pe termen lung, experţii ONU estimează că populaţia Chinei se va reduce cu 109 milioane de locuitori până în 2050, mai mult decât triplul declinului înregistrat în previziunile lor anterioare din 2019.