Pompierii verifică bisericile în ajun de Paște

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat „Campania de prevenire a incendiilor și situațiilor de risc în perioada sărbătorilor de Paști”.

Angajații IGSU vin cu recomandări în adresa responsabililor lăcașelor de cult în special în Noaptea Învierii.

Oamenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de protecție pentru a nu pune în pericol enoriașii.

Pompierii atenționează asupra exploatării sobelor și coșurilor de evacuare a fumului, asupra amenajării unor locuri speciale pentru lumânări, dar și prudenței maxime la utilizarea focului deschis.

Totodată, specialiștii avertizează că bisericile trebuie să fie dotate cu mijloace primare de stingere, iar căile de acces pentru autospecialele de intervenție să fie menținute libere.

Mai mult, se interzice suprasolicitarea circuitelor electrice prin conectarea mai multor consumatori decât cei prevăzuți pentru instalația respectivă. În locuri vizibile, trebuie să fie afișate scheme de evacuare în cazul situațiilor de risc cu indicarea inscripției “În caz de urgență, apelați 112”.

Recomandările pompierilor urmează să ajungă până în Noaptea Învierii în fiecare locaș de cult, iar reprzentanții acestor edificii vor întreprinde măsurile necesare pentru respectarea lor.

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în anul 2020, pe teritoriul bisericilor din Republica Moldova, au avut loc trei incendii.