Un alt grup de pompieri care formează echipa de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU au fost detașați în Grecia. În perioada 30 iulie-15 august, aceștia vor interveni în sprijinul colegilor eleni în misiuni de lichidare a incendiilor forestiere, dar se vor implica și în patrularea zonei Nea Makri. Astfel, primul grup de pompieri și-a finalizat misiunea și se vor întoarce în țara.
IGSU reiterează că, în perioada 16 iulie–15 august, echipa pompierilor din Republica Moldova participă la misiunea de pre-poziționare în cadrul Programului European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Republica Elenă, regiunea NEA Makri, organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Programul este finanțat de Uniunea Europeană, iar o parte de cheltuieli va fi suportată de Republica Moldova. Misiunea are ca obiectiv principal îmbunătățirea capacității de răspuns și interoperabilitatea între echipamentele și echipele de intervenție din diferite țări europene.