Polonia este un partener important pe piața Uniunii Europene și are un potențial în continuă creștere pentru exporturile moldovenești. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Polonia a depășit suma de 300 de milioane de euro la nivelul anului 2018, ceea ce reprezintă cu aproape 12 la sută mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017. Datele au fost prezentate în cadrul celei de-a doua sesiuni a Programului „Export Morning”, organizată de Agenția de Investiții a Republicii Moldova, transmite IPN.