Înmulțirea alarmantă a infectărilor zilnice cu noul coronavirus, dar și a persoanelor ce se află în stare gravă la spitale a determinat creșterea cererii pentru plasma convalescentă ce conține anticorpi împotriva virusului.
Pentru a ajuta acești oameni, angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră s-au solidarizat și au venit la centrele de transfuzie pentru a oferi o speranță de viață.
„Cu fiecare se poate întâmpla oricare momente negative sau pozitive. Noi suntem solidari pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru și cât de puțin, dar suntem gata să sărim la nevoie, cât pentru menținerea ordinii publice, atât și pentru donarea sângelui.” a menționat RUSLAN CAVCALIUC- ofițer principal, IGPF.
„Simt o satisfacere, sper că gestul meu v-a aduce un beneficiu altui om, asta mă motivează de fiecare dată să vin și să donez sânge sau plasmă.” a spus o angajată a IGPF.
Dimitrie este deja la a opta donare. El spune că s-a contaminat în luna mai, iar după ce s-a tratat a mers repetat la centru pentru a i se lua plasmă. Acum, funcționarul public se simte mândru de fapta pe care o face.
„Pentru mine nu contează de fapt ori plasmă, ori sânge important este să donez pentru că este o activitate nobilă și poți salva vieți.”
Potrivit specialiștilor, o singură donare de plasmă poate salva până la trei pacienți. În ultima perioadă, instituțiile medicale solicită tot mai multe doze.
„În medie, spitalele solicitau 30-35 de doze terapeutice zilnic, iată că pe parcursul lunii noiembrie, numărul dozelor solicitate s-a triplat și chiar s-au mărit de 4 ori. Corespunzător, ca niciodată avem nevoie de aceste persoane, ca să vină într-un număr mai mare să reușim să asigurăm un număr suficient de doze de plasmă convalescentă. Astăzi, noi dispunem de un stoc pentru 3 zile, dar de plasmă este nevoie în continuare nu trebuie să așteptăm să epuizăm, noi trebuie să ne mobilizăm.” a declarat SVETLANA CEBOTARI- directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
Doctorii de la Centrul Național de Transfuzie spun că numărul donatorilor s-a mărit, iar acest fapt îi bucură foarte mult.
„Le mulțumim pe această cale și vrem să le comunicăm că Centrul Național de Transfuzie a Sângelui este deschis și în continuare. Vreau să asigur toți cetățenii că procedura este una sigură, este foarte simplă. Ne ia o donare de plasmă nu mai mult de jumătate de oră. Facem tot posibilul să deservim cât mai operativ posibil, ne deplasăm și în teritoriile administrative, cât mai aproape de cetățeni unde se adună doi, trei, patru, inclusiv și cinci în grup pentru a evita deplasarea persoanelor la punctele de colectare staționară a sângelui.” a declarat SVETLANA CEBOTARI- directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
Pot dona plasmă convalescentă bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani care s-au lecuit de SARS CoV 2. Ei nu trebuie să sufere de diabet zaharat, boli cardiovasculare, pulmonare, ale ficatului și rinichilor.