Poeziile scrise în taină de Olga Rudeanu, au văzut cerneala tiparului
Activează de aproximativ 50 de ani în domeniul pedagogic, timp în care a cultivat dragostea pentru limba română elevilor pe care i-a învățat.
Vorbim despre Olga Rudeanu, din satul Rădoaia, raionul Sângerei, profesoară de limba și literatura română, care a lansat un volum de poezii cu titlul sugestiv „În oglinda timpului”.
Vitalie Petrov, director, Liceul Teoretic „Ion Creangă”: „Arta de a pune cuvântul unde trebuie, o dețin foarte puțini. Unul dintre cei care îl dețin este și colega mea, doamna Rudeanu Olga, care ne-a făcut o surpriză ce contribuie decisiv la promovarea imaginii instituției. Această carte, ne amintește despre întreaga noastră viață care se repetă din generație în generație. Printre noi sunt cei care-și încearcă pana fie în proză sau vers și dumneaei este un model demn de urmat.”
La eveniment au venit invitați din toată țara: absolvenți ai Liceului Teoretic Ion Creangă, foști directori ai instituției, colegi de breaslă a doamnei Olga Rudeanu și reprezentanți de la Consiliul raional Sângerei.
Mihail Druță, deputat: „A fost un eveniment foarte frumos! Dna Olga Rudeanu, profesoară de limba și literatura română, a organizat un eveniment, o prezentare a cărții sale de poezii care s-a transformat într-un adevărat spectacol.”
Iulia Vizitiu, director adjunct, Liceul Teoretic „Ion Creangă”: „De-a lungul carierei mele, acesta este unul dintre cele mai importante evenimente. Lansarea de carte este importantă nu doar pentru doamna Olga, dar și pentru întreg colectivul nostru.”
Lansarea cărții a surprins plăcut oaspeții, dar și i-a inspirat să-și așterne gândurile pe hârtie pe cei care nu aveau curajul până acum.
Elena Petrov, profesoară de limba franceză: „Sper că pentru cei prezenți aici în sală, atât copii cât și cadrele didactice să fie o sursă de inspirație. Suntem printre cei care vrem să-i luăm urma, avem versuri pe hârtie, avem în gând, avem în suflet dar sperăm să le colorăm.”
Iulia Vizitiu, director adjunct, Liceul Teoretic „Ion Creangă”: „Avem elevi talentați, care încearcă a scrie, pentru că în școală activează și cenaclul literar unde ei își încearcă condeiele. Sper că acesta este un început pentru liceul nostru care va continua prin cadrele didactice dar și prin elevii noștri.”
Primul volum de poezii, semnat de Olga Rudeanu se pare că nu va fi și ultimul. Ea este sigură că versurile pe care le mai are ascunse într-un sertar, merită să fie citite de publicul larg.
Totodată, profesoara a explicat și de unde vine titlul volumului de poezii „În oglinda sufletului.”
Olga Rudeanu, profesoară de limba și literatura română: ”Este prima carte editată care este adunată de copiii mei dar cred că nu va fi ultima pentru că mai am multe poezii despre care copiii nu știu, nu le-au putut găsi. Copii se gândeau la mai multe titluri dar până la urmă știau că-mi place foarte mult poezia În oglinda timpului. Fiindcă atunci când am scris-o, m-am văzut pe mine alături de soțul meu cu care am trecut prin multe, bune și mai puțin bune.”
Olga Rudeanu vine cu un mesaj către cei cere scriu versuri, dar încă nu au făcut public acest lucru din varii motive.
Olga Rudeanu, profesoară de limba și literatura română: „Dragii mei, am întârziat cu zece – cincisprezece ani, de aceea vă rog pe cei care știți să scrieți și aveți niște versuri ascunse într-o lădiță, vă rog să le scoateți la lumină și încercați să faceți o carte.”