Ploile vor continua, prognozează meteorologii
Noul val de precipitații care s-a abătut deasupra Moldovei va rămâne în prim-plan și miercuri, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Astfel, în următoarele 24 de ore, cerul va fi parțial înnorat, iar pe întreg teritoriul țării vor cădea ploi în cantității medii și chiar mari, dar numai temporar.
Temperatura aerului va mai urca puțin, dar acest lucru nu se va simți din cauza umidității ridicate. Vântul va bate tare, în rafale de până la 20 m/s.
Legat de valorile termice, potrivit sinopticienilor, mâine, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +8 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +11 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +13 grade.
Noaptea, minima va oscila între +2 și +6 grade Celsius.
În zilele următoare, norii de pe cer se vor rări, ceea ce va permite ca vremea de afară să se încălzească simțitor, apropiindu-se tot mai mult de media normală pentru jumătatea lunii aprilie.
Doar pe arii restrânse vor mai cădea ploi de scurtă durată, iar vântul va bate moderat, cu posibile intensificări, în special seara și dimineața.