Ploile torențiale au făcut prăpăd în sudul țării

Precipitațiile din 29 septembrie au creat dificultăți în mai multe localități din sudul țării. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în Comrat, au fost înnămolite 39 de gospodării particulare, două depozite, fiind deteriorate și 2 două conducte de alimentare cu gaze naturale.

Mai mult, salvatorii au evacuat 11 persoane blocate în mai multe vehicule.

Alte 14 gospodării au fost afectate în localitatea Dezghinghea. În total, în UTA Găgăuzia au fost implicați 43 de angajați ai IGSU cu opt autospeciale și tot atâtea pompe hidraulice.

În urma ploilor torențiale, pompierii au fost solicitați și în mai multe localități din raioanele Leova și Cimișlia.

La fața locului, au venit comisiile pentru situații excepționale ca să estimeze prejudiciile. În zonele afectate, salvatorii continuă să acorde asistență populației.