Pentru marți, 26 ianuarie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi slabe și lapoviță pe întreg teritoriul țării. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 8 m/s. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică scăzută.
La nord, noaptea mercurul din termometre va coborî până la -5°C, iar ziua, va atinge +3°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -4°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +4°C.
La sud, minima va fi de -3°C, iar maxima va urca până la +5°C.
În următoarele zile, temperaturile vor mai scădea, iar în unele localități va ninge.