Ploi puternice cu descărcări electrice
Pentru miercuri, 19 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi puternice, pe alocuri cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 12 m/s. Timpul va fi determinat de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică scăzută.
La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +8°C, iar ziua, va atinge +18°C.
În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +9°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +19°C.
La sud, minima va fi de +10°C, iar maxima va urca până la +20°C.
În următoarele zile, ploile vor continua.