Rafalele de vânt puternic, însoțite de ploi, au provocat stricăciuni în mai multe regiuni din țară.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în satul Boșcana, raionul Criuleni au fost afectate acoperișurile Primăriei, bisericii, dar și ale mai multor case.
Două conducte de gaze naturale au fost defectate de un arbore căzut, fiind necesară intervenția serviciilor speciale.
Prejudicii au fost raportate și în alte localități: în orașul Glodeni, vântul a deteriorat circa 60 de foi de ardezie de pe acoperișul unui liceu, în satul Cajba -100 de foi de ardezie și țiglă metalică de pe 9 locuințe.
De asemenea, a fost smulsă ardezia și de pe acoperișul liceului din Visoca, Soroca.
În prezent, comisiile pentru situații excepționale calculează pagubele.
Localitățile afectate vor primi ajutor de la Guvern.