Plăți directe pentru crescătorii de animale. AIPA a lansat cel de-al treilea apel de depunere a cererilor de solicitare
Plăți directe pentru crescătorii de animale. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a lansat cel de-al treilea apel de depunere a cererilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Astfel, cererile de solicitare per cap de animal pot fi depuse începând cu 11 iulie până la 13 septembrie anul curent, iar cele per kilogram de produs între 11 iulie și 23 august anul curent.
Potrivit Dianei Coșalîc, director adjunct în cadrul agenției, în acest an a fost introdusă o măsură nouă pentru lucrătorii din domeniul zootehnic.
DIANA COȘALÎC, director adjunct în cadrul AIPA:„Astfel că, în acest an, cum a enunțat domnul secretar de Stat, venim și cu o măsură nouă, care este lansată în premieră, anume achitarea plăților directe pentru kilogramul de lapte de ovine și caprine.”
Specialista precizează că, pentru cap de animal, sunt eligibili crescătorii de animale care au înregistrată exploatația zootehnică, având animalele asigurate și în conformitate cu legea în vigoare. Pentru kilogram de produs este acceptat laptele de bovină, ovină și caprină, cu aceleași criterii. Cu toate acestea, este necesară și demonstrarea obținerii producției și livrarea acesteia, iar facturile se prezintă doar în kilogram per lapte.
Totodată, rezultatele înregistrate în urma utilizării acestui mecanism în anii trecuți atestă o creștere a numărului de animale subvenționate.
DIANA COȘALÎC, director adjunct în cadrul AIPA: „Atunci, chiar imediat după primul apel, noi am văzut o creștere de 2,6 ori a numărului de animale ce au fost subvenționate și vorbim de peste 13.600 de capete și cu o creștere de 3.4 ori în anul 2022, peste 17.400 de bovine care sunt mulgătoare. ”
Plățile directe pentru sectorul zootehnic sunt alocate începând cu anul 2021. Agricultorii se pot adresa la Direcțiile Teritoriale ale agenției, în raza în care își desfășoară activitatea. Actele necesare sunt disponibile pe site-ul instituției, aipa.gov.md.