Plantăm tot mai multe căpșuni
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 2000 de hectare de căpșuni, iar suprafața alocată acestei culturi se extinde foarte repede. Conform tehnologiei de producere, plantațiile de căpșun trebuie să fie reînnoite la fiecare 2-3 ani.
Pentru înființarea unui hectar de plantație modernă de căpșun sunt necesare circa 50 de mii de stoloni.
Unul din soiurile multiplicate în 2020 este Marmolada, care are calități gustative bune, aromă deosebit de plăcută, aspect frumos și transportabil. Materialul de multiplicare necesar a fost importat din Italia.
Asupra soiului au fost efectuate mai multe observații fenologice. Acesta urmează să fie propus pentru înregistrare în Catalogul Soiurilor de Plante al Republicii Moldova.