Pierzi certificatul, dacă te vaccinezi în două țări

 Deși în toată lumea este încurajată imunizarea anti-COVID, administrarea celor două doze de vaccin în țări diferite nu-i oferă persoanei vaccinate un certificat. Atenționarea vine din partea lui Boris Gîlca, șef-adjunct al direcției Sănătate Chișinău, care, în cadrul unei emisiuni televizate, i-a îndemnat pe moldoveni să-și administreze ambele doze într-o singură țară.

Noi încurajăm populația de peste hotare care și-au făcut prima doză într-o țară să-și facă și a doua doză tot acolo, pentru a beneficia de certificatul standard care-i va asigura o mobilitate fără probleme la frontieră.”

Boris Gîlca, șef-adjunct, Direcția Sănătate, mun. Chișinău

Mai exact, persoanele care se vor imuniza în două țări diferite vor avea și două certificate de vaccinare diferite, a precizat Alexei Ceban, unul din coordonatorii campaniei de vaccinare.

„Din punct de vedere medical, noi susținem vaccinarea cu a doua doză în Republica Moldova, dar nu-i putem asigura cetățeanului vaccinat cu doza doi decât certificatul pentru a doua doză, deoarece seriile de vaccin și alte variabile care au fost introduse în certificatul de vaccinare de peste hotare diferă de seriile de vaccin și variabile care sunt în Republica Moldova.

Alexei Ceban, medic epidemiolog, ANSP

De la începutul campaniei de imunizare a populației, care a început pe 2 martie, s-au vaccinat circa 420.000 de cetățeni.