Piața auto din Republica Moldova se organizează. Moldovenii tot mai activ își i-au automobile de la companii importatoare, în special în leasing.
„Piața de leasing din Republica Moldova va cunoaște o dezvoltare destul de puternică în viitor”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 27 mai, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
Potrivit expertului, când vorbim de piața de leasing din Republica Moldova se are în vedere în principal automobilele. Această piață, declară expertul, în 2021 a cunoscut o creștere semnificativă față de 2020, când din cauza pandemiei a scăzut puternic, cu circa 400 de milioane de lei. În 2021, când a fost înregistrat un record istoric absolut al numărului de mașini procurate, s-a recuperat, dar încă nu s-a ajuns la nivelul anului 2019. În primele luni ale anului 2022 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de mașini procurate din cauza războiul din Ucraina. Oamenii au devenit mai prudenți în tot ceea ce înseamnă împrumuturile.
Veaceslav Ioniță a spus că vorbește în baza unor calcule estimative, deoarece volumul de date disponibil nu este suficient pentru a vorbi cu exactitate. Astfel, declară că în prezent asistăm la o ușoară înviorare a pieței de leasing, care este la nivel de 1,7 miliarde de lei, dintre care 790 de milioane de lei sunt ale persoanelor juridice, iar 910 milioane de lei sunt ale persoanelor fizice.
Din cele 1,7 miliarde de lei acordate utilizând leasingul, mijloace de transport reprezintă 91%, mașini și utilaje – 4%, clădiri și construcții speciale – 2%, iar alte mijloace fixe – 3%. Însă, este și fenomenul mașinilor procurate în bază de credit, dar încă nu a fost identificat mecanismul prin care să poată fi estimată piața creditelor pentru autoturisme, deoarece este una relativ nouă.
La ziua de astăzi, susține economistul, se poate estima că valoarea totală de mașini care sunt în leasing în Republica Moldova este de 76 de milioane de euro. Anul trecut au fost luate în leasing automobile în valoare de 26,5 milioane de euro. În primele trei luni ale anului 2022 s-au luat în leasing mașini de 7,1 milioane de euro.
Totodată, a menționat că datele estimative mai arată că anul trecut au fost importate 39,2 mii de autoturisme, față de 28,9 mii de unități în 2020, an de pandemie. În 2019 au fost importate circa 32 de mii de mașini. În ultimele 12 luni numărul mașinilor importate este de 38,3 mii de unități. În 2017, când au fost aduse modificări la legislație și a fost facilitat importul de automobile, au fost înregistrate 41,3 mii de unități, însă importul real a fost sub 25 mii.
Potrivit analistului economic, anul trecut, din cele 39,2 mii de unități importate, 14,5 mii de unități au fost aduse de către companii importatoare, iar 24,7 mii – de către persoane fizice, fie pentru ei, fie le-au vândut, fără a fi importatori autorizați.
„La noi piața de autoturisme, încet, de la o piață neobservată, se transformă într-o piața civilizată. Ne apropiem că 40% dintre toate autoturismele importate, care se vând în Republica Moldova, sunt importate de către persoane autorizate”, a remarcat analistul economic.
Veaceslav Ioniță a mai estimat că în 2016 prețul mediu al unei mașini importate de companii importatoare era de 18,6 mii de euro, iar în 2021 și 2022 – de circa 15 mii de euro.
„Bănuiesc că sunt doi factori. Se aduc mașini mai ieftine. Companiile, pentru a cuceri piața încep a aduce, oficial, mașini de mâna a doua, pentru a fi vândute. Din acest motiv, cred că, în timp, numărul mașinilor aduse de către persoane fizice va scădea, iar al celor aduse de către persoanele autorizate va crește. Respectiv, și prețul mașinilor vă scădea, deoarece va fi destul de mare ponderea mașinilor de mâna a doua”, a spus Veaceslav Ioniță.
Expertul este de părere că „orientativ putem spune că în Republica Moldova în anul 2021 au fost importate mașini de 341 de milioane de euro, dintre care: de 218 milioane de euro importate oficial de către persoane juridice; restul, de 123 de milioane de euro, de către persoane fizice, fenomen ce înregistrează o tendință clară de scădere în primele luni ale anului 2022.
„În opinia mea, în acest an, cel mai probabil piața de automobile importate oficial va rămâne la fel, dar va continua procesul de scădere numărul de mașini aduse de către persoanele fizice. Dacă pentru mașinile aduse de către persoanele fizice oamenii oferă bani în numerar, în cazul mașinilor aduse de către companii, asistăm la o piață organizată, iar fiecare a 9-a mașină este procurată în leasing. Ca valoare bănească, mașinile noi domină, față de mașinile de mâna a doua, însă ca număr mașinile de mâna a doua sunt importate mai multe”, a menționat expertul.