Iresponsabilitatea unor șoferi poate duce la urmări tragice. Doar în acest week-end, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au depistat circa 1 150 de încălcări ale automobiliștilor.
Jumătate dintre aceștia au depășit limita de viteză, iar 19 se aflau în stare de ebrietate la volan.
Alți 125 de conducători auto au încălcat regulile de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor, iar în jur de 200 au fost sancționați pentru că aveau centura de siguranță necuplată și n-au respectat indicatoarele.
La sfârșitul acestei săptămâni, inspectorii au intervenit de urgență în 135 de solicitări parvenite prin intermediul Serviciului 112. 14 dintre chemări au vizat tulburarea liniştii, huliganismul și consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
În acest sens, Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP reamintește șoferilor:
– nu urcați la volan dacă ați consumat alcool;
– fiți atenți la indicatoarele și marcajele rutiere;
– adaptați viteza la condițiile de drum și trafic.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să apeleze de urgență numărul 112 în cazul situațiilor de risc.