Peste o lună, polița medicală va costa aproape 13 mii de lei

Numărul cumpărătorilor de asigurări obligatorii de sănătate practic s-a dublat în nordul Republicii Moldova. De la începutul anului, au fost vândute aproape șapte mii de polițe medicale. Persoanele care nu îşi vor cumpăra asigurarea medicală în primele trei luni ale anului, vor plăti de trei ori mai mult, relatează NordNews.

Nelea Rotaru, șef, Agenția Teritorială Nord, Compania de Asigurări în Medicină: „Avem o tendință de creștere a numărului de persoane care vin în cadrul Agenției Teritoriale Nord. S-a înregistrat o creștere. Avem 6931 de persoane care au achitat prima de asigurare, o creștere cu aproape 3200 de persoane, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.”

Și în acest an, preţul asigurarii medicale obligatorii este în funcţie de beneficiar sau domeniu de activitate, și este între 1014 lei şi 4056 de lei. Iar din 1 aprilie, aceasta va costa 12,636 de lei.

Nelea Rotaru, șef, Agenția Teritorială Nord, Compania de Asigurări în Medicină: „1014 lei la moment achită deținătorii de terenuri agricole, 2028 lei -persoanele care sunt fondatori de întreprinderi individuale sau deținători de patente, 4056 lei achită notarii, avocații, executorii, mediatorii și 1622 lei achită persoanele fizice care fac activitate independentă.”

Bălțenii susțin că prețul de aproape 13 mii de lei pentru asigurarea medicală este mult prea mare și nu vor face față acestei majorări.

„Desigur oamenii sunt săraci, totul se scumpește. Este foarte greu de trăit la noi în țară.”

„E scump tare pentru oameni, mai ales pentru cei care lucrează la zi sau care nu au de lucru. Sigur că-i scump.”

„S-a scumpit pentru că totul s-a scumpit și viața s-a scumpit, și medicamentele s-au scumpit, și mâncarea, dar dacă vrei să trăiești bine, încă mai tare s-a scumpit. Cred că ar trebui să se organizeze altfel”, afirmă bălțenii.

Persoanele care dețin poliță medicală susțin că aceasta nu-i ajută cu nimic din cauza corupției.

„Da, polița se va scumpi. Desigur, oamenii nu vor putea cumpăra asigurarea medicală desinestătător, poate măcar cu ajutorul unei compensații din partea Guvernului, doar astfel lumea o va folosi, dar din ce știu eu, polița nu prea ajută oamenii.”

„Când te duci la spital, dacă nu dai în buzunar, nimeni nu se uită la tine”, menționează locuitorii orașului Bălți.

Casa Naţională pentru Asigurări în Medicină estimează încasări de peste 14 miliarde lei, cu 15 la sută mai mare faţă de anul trecut. Cea mai mare parte din aceşti bani va fi pentru serviciile medicale, compensarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale sau în fondul de profilaxie.

Nelea Rotaru, șef, Agenția Teritorială Nord, Compania de Asigurări în Medicină: „Eu îndemn toți cetățenii să conțiintizeze faptul că achitând prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, își asigură riscul de a se îmbolnăvi. Astfel, statutul de persoană asigurată oferă posibilitatea accesul la servicii medicale calitative, nedescriminatorii, echitabile, la toate tipurile de asistență medicală, inclusiv la prescrierea medicamentelor și dispozitivelor medicale, precum și accesul la serviciul de înaltă performanță.”

Ultima majorare a costului poliței de asigurare a fost efectuată în anul 2014.