Peste 7 mii de persoane au intrat în țară, în ultimele 24 de ore

Peste șapte mii de persoane au intrat în Republica Moldova în ultimele 24 de ore. Asta se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră.

Cel mai mare flux se atestă la vămile moldo-române, peste 5.300 de traversări. 1500 de oameni au trecut granița prin partea ucraineană, iar circa 240 – prin aeroportul Internațional Chișinău.

Totuși, cele mai solicitate puncte de intrare sunt Leușeni, Sculeni, Giurgiulești, Cahul și Costești.

Au fost documentate mai multe persoane care au comis ilegalități. Trei dintre acestea nu ar fi respectat regimul zonei de frontieră, altele 13  nu au ținut cont de măsurile de profilaxie și prevenire a bolilor epidemice, au fost depistate și patru cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Oamenii legii menționează că activează la capacitate maximă în vederea diminuării riscului de răspândire a coronavirusului, dar și a respectării regulilor de protecție individuală a personalului din subordine.

În ultimele 24 de ore, nimeni nu a prezentat simptome ale infecției în timpul traversării frontierei de stat.