Peste 6 000 de persoane, au chemat ambulanța în ultimele 72 de ore
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că în perioada 16 – 18 septembrie curent, echipele de asistență medicală urgentă prespitalicească au deservit un număr de 6066 solicitări, inclusiv 1003 la copii. După acordarea ajutorului medical prespitalicesc, 2358 pacienți, printre care 561 copii au fost transportați la instituțiile spitalicești din Republica Moldova, informează Radiochisinau.
În acest weekend au fost înregistrate 1224 urgențe cardiologice, inclusiv 18 cazuri de sindrom coronarian acut; 918 urgențe respiratorii, inclusiv 426 la copii; 796 patologii neurologice, inclusiv 80 cazuri de accidente vasculare cerebrale; 631 urgențe traumatologice, dintre care 123 cazuri la copii; 94 urgențe infecțioase și 27 intoxicații.
În perioada de referință, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate și au intervenit prompt în cazul a 33 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 42 de persoane. Ulterior, 35 pacienți, inclusiv 5 copii cu diverse traumatisme au fost transportați la spital.