Peste 450 de copii sunt spitalizați din cauza virozelor

Spitalele pentru copii din municipiul Chișinău au devenit arhipline. Doar în ultima săptămână, din cauza virozelor, peste 1.300 de micuți s-au îmbolnăvit. Dintre aceștia, 456 au avut nevoie de spitalizare. Despre acest lucru a informat, în ședința Serviciilor Primăriei Capitalei, Boris Gîlca.

Boris Gîlca, șeful Direcției Generale Asistență Medicală: „Pe parcursul săptămânii trecute, în cadrul unităților de primire urgente din toate spitalele municipale au fost raportate 3.117 de adresări, inclusiv 1.348 de copii, ceea ce este o medie mult prea înaltă decât de obiciei. Îndr-adevăr, în continuare, avem această presiune cu virozele, cu bronșitele, cu bronhitele și pneumoniile, în special la copii.

Deși este o situație sezonieră, în acest an, această presiune este mult mai mare, a reiterat Boris Gîlca.

Boris Gîlca, șeful Direcției Generale Asistență Medicală: „Este o situație sezonieră, dar cumva, în acest an, avem această presiune mult mai mare decât în anii precedenți. Să nu uităm că suntem și în perioada sezonului de gripă. Apropo, în periada de raportare, au fost depistate 18 cazuri de gripă, 16 cazuri printre copiii cu vârsa cuprinsă între 0 și 16 ani. Vedeți că majoritatea cazurilor de gripă sunt depistate sau afectează copii.”

Pentru evitarea îmbolnăvirilor sau depistarea precoce, în sezonul gripal, se recomandă respectarea măsurilor de profilaxie nespecifice, inclusiv: evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare, folosirea măştilor de protecţie, respectarea distanței fizice, igiena personală, precum și adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, infecții acute ale căilor superioare și infecții respiratorii acute severe.