302 de cazuri pozitive COVID-19 au fost raportate în Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică care s-a înregistrat în perioada 2 – 8 ianuarie pe întreg teritoriul țării, în urma a aproape 18.000 de teste efectuate.
Totodată, din cauza infecției, alți patru moldoveni și-au pierdut viața.
În același timp, doar 54 de cetățeni s-au imunizat cu doza I, iar alți 58 – cu doza a II-a a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, în ultimele șapte zile au fost administrate aproximativ 290 de doze de vaccin, dintre care numai trei la minori. În total, autoritățile anunță că au fost imunizați, până în prezent, puțin peste 1.074.870 de moldoveni.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în urma analizei rezultatelor ultimei secvențieri, în toate 16 probe selectate a fost identificată circulația în exclusivitate a subliniilor ce aparțin variantei Omicron, confirmate și în cazul procedurilor anterioare. Astfel, această tulpină rămâne a fi dominantă pe teritoriul Moldovei în declanșarea cazurilor de îmbolnăvire de COVID-19.
Precizăm că, probele au fost selectate în Chișinău, raioanele — Basarabeasca, Ialoveni, Cimișlia, Orhei și Strășeni.