Peste 2.500 de blocuri de locuințe au fost conectate la agentul termic, în Capitală

2.510 de blocuri de locuințe din cele 2.711 din gestiunea Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Capitalei au fost conectate la agentul termic. Anunțul a fost făcut de șeful instituției, Ion Burdiumov, în cadrul ședinței Primăriei. Potrivit lui, celelalte vor fi conectate pe parcursul acestei săptămânii.

ION BURDIUMOV, șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare: „În sectorul Ciocana din 365 de blocuri locative la moment sunt conectate 360. În sectorul Centru din 442 avem conectate 374 până la moment. Sectorul Râșcani din 686 avem 655 de blocuri conectate. Botanica din 675 avem 628 conectate. Buiucani din 543 avem conectate 493.”

La rândul său, șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Capitalei, Andrei Pavaloi, a declarat că din cele 131 de școli, neconectate la agentul termic rămân doar trei instituții. Două dintre ele urmează să fie conectate astăzi, iar una pe parcursul săptămânii curente.

ANDREI PAVALOI, șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Capitalei: „Din cele 154 de grădinițe, inclusiv suburbiile, au fost conectate toate instituțiile preșcolare. Referitor la instituțiile de învățământ primar și secundar, din cele 131 de instituții au fost conectate 128 de instituții.”

În același timp, toate obiectivele asistență socială, cât și instituțiile medicale din Capitală, beneficiază de agent termic.

MARINA BUGA, șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Capitalei: „Toate obiectivele sunt conectate la agentul termic, iar în spațiile acestor obiective persistă temperatura optimală pentru desfășurarea activităților, inclusiv pentru confortul atât a beneficiarilor de asistență socială, cât și a pacienților care se tratează în instituțiile municipale.”

Startul sezonului de încălzire 2023-2024, în Capitală, a fost dat în data de 13 noiembrie.