Peste 168 de mii de locuitori au plecat din țară în perioada 2021-2023
Peste 168 de mii de locuitori din țară au plecat în străinătate în 3 ani. Potrivit expertului în politici economice, Veaceslav Ioniță, situația curentă privind populația nu este departe de anul 1953, când în țară era aproximativ același număr de locuitori ca acum.
Astfel, la momentul actual, numărul total de persoane plecate în străinătate se ridică la 1 milion 70 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert în politici economice: „Să nu uităm că la acești 1 milion 70 de mii, trebuie să mai adăugăm undeva 100-150 de mii de persoane care fac naveta acolo și, în total cred că avem undeva 1 milion 200 de mii de oameni care, mai mult sau mai puțin, lucrează peste hotare. ”
Totodată, specialistul precizează că viteza de migrație a crescut semnificativ începând cu anul 2021.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert în politici economice:„Este dublu în prezent migrația, viteza de migrațiune a populației în ultimii 2 ani de zile este de două ori mai mare decât în orice altă perioadă, cea mai rea 2001, 2005 sau 2016-2020. ”
Potrivit expertului, cele mai mari probleme pe care le întâmpină populația Republicii Moldova sunt migrația tinerilor, în proporție de 45 la sută, care va depăși numărul de 50 la sută în următorii ani, numărul tinerilor de peste hotare devenind mai mare decât cel din țară, precum și natalitatea, care este similară cu cea de 200 de ani în urmă.