Bine de știut pentru moldovenii care sunt în căutarea unui loc de muncă. La ziua de astăzi, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe întreg teritoriul țării sunt în evidență peste 13.000 de locuri de muncă vacante, care pot fi accesate atât de femei, cât și de bărbați.
Ca și până acum, notează ANOFM, cele mai multe locuri libere sunt în municipiile Chișinău și Bălți, aproape 5.900, respectiv peste 1.100.
Astfel, pentru persoanele cu nivel de instruire superior și mediu de specialitate sunt disponibile 2.100 de locuri de muncă vacante, constituind 16% din numărul total. Cei mai solicitați rămân, în continuare, specialiștii în diverse domenii de activitate, cei în sănătate și asistență socială sau tehnicienii, maiștri și alți specialiști asimilați.
Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitori necalificați, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă 11.100 de locuri de muncă, iar pentru cei necalificați – puțin peste 2.150.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, unde pot primi informații privind locurile vacante.