Performanță cu investiții moderne

Plantațiile de struguri de masă pe sisteme intensive de suport Pergola și Gable au demonstrat performanță, în ciuda condițiilor climaterice nefavorabile. Au fost înregistrate recolte înalte și calitative de până la 35 de tone de poamă la hectar.

Potrivit specialiștilor, metoda a permis menținerea pe timp îndelungat a umidității în sol și protejarea boabelor de temperaturile înalte, formarea și coacerea lor uniformă.

Datele arată, că sunt recoltate 20-35 de tone la hectar, în timp ce în viile clasice – în medie 5-7 tone.

Alocînd bani în procedeele moderne, producătorii reușesc să sporească calitatea producției, care va putea să ajungă și în rețele de comerț din UE.

Astfel, fermierii vor avea perspective mai sigure, inclusiv economia Moldovei o să avanseze.

În condițiile schimbărilor climaterice, tehnologiile intensive de producere a strugurilor de masă sunt cele mai recomandate, iar investițiile necesare înființării unei vii pe sistem de suport Pergola, estimate la circa 30 de mii Euro la hectar, sunt recuperate într-un timp mai scurt.

Totuși, viticultorii care vor să meargă pe această cale trebuie să aleagă soiuri de viță-de-vie rezistente la înghețuri, iar plantația să fie neapărat dotată cu sistem de irigare.

În ultimii 15 ani, noile suprafețe de podgorii au fost în continuă creștere. Agricultorii de la noi utilizează sistemul „Spalier Vertical”, chiar dacă cele intensive Pergola și Gable sunt folosite pe larg în țări precum Chile, Italia, Spania și SUA.

În ultima perioadă, mai mulți antreprenori moldoveni au preluat acest sistem de suport, plantațiile ajungînd la 300 de hectare, în comparație cu 6  atestate acum patru ani.

Din cauza condițiilor climaterice, roada de struguri va fi mai mica decât în 2019 cu aproximativ 40 la sută.