Pentru unii copii biserica nu este un loc sfânt

Biserica „Sf. Apostol Andrei” din orașul Ungheni, care aparţine Patriarhiei Române a Mitropoliei Basarabiei a fost vandalizată chiar în ajun de Bobotează. Făptașii au furat Antimisul, au rupt Sf. Evanghelie, au furat bani, vin, dar și mai multe haine care urmau să ajungă la nevoiași. Descoperirea a fost făcută chiar de parohul bisericii, relatează Nord-News.md.

Dănuț Chirilă, parohul bisericii „Sf. Apostol Andrei”: „Azi dimineața am fost anunțați că a intrat cineva în biserică, am așteptat poliția, am intrat. Au luat vin, de mâncare erau niște colaci, au luat haine, aveam multe haine aduse din România pentru persoane nevoiașe, haine foarte bune, date la două familii, și aceastea au dispărut.”

Vandalii au dat icoanele jos, au rupt Evanghelia și alte cărți bisericești. A dispărut și Antimisul, fără de care nu poate fi săvârșită Sfânta Liturghie.

Dănuț Chirilă, parohul bisericii „Sf. Apostol Andrei”: „Uitați-vă cum arată Sfântul Altar, n-am găsit. Am anunțaț Mitropolia, vom vedea ce se întâmplă, oricum, mâine, noi, creștinii ortodocși, avem o sărbătoare foarte mare, pe stil vechi, Boboteaza. O să fac numai utrenia și slujba de sfințire a apei.”

Paznicul susţine că vandalii ar fi nişte minori de 12 ani din oraș, cunoscuți pentru mai multe tâlhării. Poliţiştii au găsit amprente pe geamul care a fost forţat şi urme de pantofi de mici dimensiuni.

Valerii Cazafcinschi, paznic: „Am venit la biserică, era deschisă fereastră, la noi în cămin tot era deschisă. Sunt niște băieți, 12 ani au. Ei umblă de la Pușkin, încolo. Ei întotdeauna…din partea cealaltă puteți să vedeți că sunt stricate ferestrele la autobuz. I-am prins, am chemat poliția, iar poliția spune că nu pot să le facă nimic, pentru că au 12 ani. O sticlă de bere era băută pe jumătate, au luat din biserică vin, șampanie, Cagor.”

Preoţii şi enoriaşii sunt şocaţi de cele întâmplate.

Gavriil Andrei Tănase, preot: „Indiferent care au fost scopurile sau ce persoane au intrat aici prin efracție, nu au dat dovadă de dragoste sau de înțelegere creștinească.”

Veronica Cvasniuc, enoriaș: „Paznicul de la biserică ne-a povestit că ei, probabil, au găsit niște chei pe undeva, au răscolit și au încercat să deschidă cutiuța cu donații, probabil au căutat un cuțit, au încercat cu cuțitul și, la fel, nu au reușit și au luat-o de tot. Iată, cheile au rămas, iar cutia nu este.”

Valentina Rusu, enoriaș: „Cine a putut face așa râs în Sfânta Biserică nu știu, nici nu am cuvinte cum să mă exprim. Uitați-vă ce râs! Aici veneai de o plăcere, veneam și ne închinam și ne rugam pentru ce ne trebuia.

Gavriil Andrei Tănase, preot: „Faptul că au aruncat Sfânta Evanghelie și au aruncat-o pe jos și toate celelalte, arată o acțiune mai verulentă împotriva bisericii și faptul că au sustras și Sfântul Antimis.”

Carolina Botnaru, enoriaș: „E de nedescris, nu îmi vine a crede, nici acum nu îmi vine să cred. Trebuie să ne luăm în mâini, să facem curat în biserică. Ați văzut în ce hal este totul, ce vandalizat este.”

Nina Galațanu, enoriaș: „M-a înnebunit vestea, însăși vestea, cum se poate în locaș sfânt să furi. Un caz ieșit din comun, care e…da, strigător la cer. Revenim la asta că ne lipsește educația.”

Poliția a refuzat să comenteze cazul, declarând că vor veni cu un comunicat de presă.