Mai mulți pensionari au făcut vineri, 3 mai, cale întoarsă de la oficiile Poștei Moldovei, fără a-și primi banii. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, restanțele la plata pensiilor au fost cauzate de o problemă tehnică înregistrată de Poșta Moldovei.
„Este vorba de pensionarii care ridică pensia de la poștă. A fost o problemă tehnică pe intern, pe care colegii de la Poșta Moldovei au remediat-o. Din datele pe care le avem noi, deja toți pensionarii au reușit să-și ridice pensia. Noi ne cerem scuze pentru aceste inconveniențe. Pentru noi este important ca pensiile să fie achitate la timp și la CNAS există un calendar foarte clar de achitare a pensiilor. Ne asigurăm că în fiecare lună, la timpul cuvenit, toți pensionarii își ridică pensia. Acum am avut această problemă, înțelegem că a fost o perioadă destul de sensibilă. Ne cerem încă o dată scuze de la toate persoanele care au fost nevoite să vină a doua oară pentru a-și ridica pensia”, a declarat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
În același timp, oficialul a menționat că, deocamdată, nu se știe dacă la rectificarea bugetară din vară este planificată sau nu o nouă majorare a pensiilor.
„În momentul în care identificăm sursele necesare pentru orice program de suport pentru pensionari, vom comunica acest lucru. Noi ne preocupăm de acest lucru. Acum nu pot spune ce vom face la rectificare, pentru că avem peste 680 de mii de pensionari în Republica Moldova, deci, orice măsură de suport necesită resurse semnificative. Noi încercăm să identificăm aceste resurse, când vom fi gata și vom avea resursele, cu siguranță, vom comunica”, mai spune Alexei Buzu.
De la 1 aprilie pensiile în Republica Moldova au fost indexate cu 6 la sută. Prin urmare, pensia minimă pentru pensionarii cu un stagiu complet de cotizare este de 2.778 de lei.