Pedepse mai dure pentru șoferii băuți la volan. Riscă și până la 15 ani de închisoare
Pedepse mai dure pentru șoferii care vor urca băuți la volan. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens. Astfel, potrivit documentului, cei care își vor recunoaște vina vor putea beneficia doar de reducerea prevăzută de lege a limitei maxime a pedepsei.
De asemenea, se va majora termenul de închisoare de până la 15 ani pentru șoferii în stare de ebrietate care au provocat accidente soldate cu vătămarea gravă a sănătății sau decesul persoanei. Persoanele care se aflau în stare de ebrietate atunci când au săvârșit accidentul rutier și au părăsit locul faptei, nu dețineau permis de conducere sau erau privați de dreptul de a conduce mijloace de transport vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani.
La fel, conducătorii auto care au fost depistați în stare de ebrietate la volan de două sau mai multe ori pe parcursul aceluiași an vor fi exceptați de dreptul de a achita jumătate din valoarea contravenției.
Potrivit datelor statistice, în anul 2022, din vina șoferilor beți s-au produs 299 de accidente rutiere, 24 de persoane au decedat, iar 143 s-au ales cu diverse traumatisme.