Pe drumul Ivanovca-Gura Căinarului-Putinești, lucrările de reparație capitală sunt în toi

Lucrările de reparație capitală a drumului L164 Ivanovca – Gura Căinarului-Putinești km 8,54 – 12,84 din r-nul Florești sunt în toi. Costul lucrărilor organizate de către Consiliul raional Florești, în cea de a II-a etapă a proiectului, pe un sector de 0,950 km, este de 6 232 031, 23 lei și monitorizate de către Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri. Oamenii sunt bucuroși de lucrările care se execută și așteaptă cu nerăbdare darea în exploatare a drumului renovat.
Potrivit lui Valeriu Cegorean, șef al Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, muncitorii efectuează lucrările în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice. Au executat lucrările de terasament. În prezent se efectuează lucrările de fundații pentru îmbrăcămintea rutieră.