Parc modern, amenajat la Leova pe terenul unei platforme de gunoi

Au pus mână de la mână pentru a crea frumosul chiar lângă casele lor. Este vorba despre iniţiativa unor locuitori ai oraşului Leova, care, acum o lună, au început amenajarea unui parc pentru copii din propriile surse.

„S-a întâmplat că am cumpărat loc de casă în sectorul acesta şi nu e nimic distractiv pentru copii. Astfel a venit ideea. Totodată, aici era o groapă de gunoi, era murdar şi de la asta şi s-a pornit. Aici era o mizerie că îţi era şi periculos să treacă copilul pe drum să se ducă la şcoală, nemaivorbind de parc de joacă”, Oleg Chirică, locuitor al oralului Leova.

Bărbatul mai spune că oamenii nu au rămas nepăsători şi au contribuit atât financiar, cât şi cu materiale de construcţie. Și Primăria i-a ajutat.

„La nimeni nu a fost spus să daţi, e un parc şi de asta şi l-am numit Parcul Voluntarilor. Care a putut 500 de lei, care a putut 1.000 de lei, care 2.000. Dacă să luăm numai munca care am depus-o că am lucrat o lună şi atâţia metri de pavaj, cred că am făcut peste 60.000 de lei muncă”, a mai spus Oleg Chirică.

Pentru ca micuţii să se joace într-un mediu curat, oamenii şi-au propus să planteze sute de flori şi copaci.

„Tot vecinii ne-am unit, am plantat 500 de trandafiri, acolo am aşezat cauciucurile celea ca atunci când merg maşini să nu dea vreo unul încoace să se oprească cât de cât, să nu dea peste copii. Paralele noi le-am făcut, pătratul pentru nisip”, a explicat Oleg Chirică.

Vecinii care participă la construcţia parcului speră că munca lor nu va fi în zadar, iar locul va deveni o atracţie şi pentru ceilalţi locuitori.

„Iată pentru ei muncim întotdeauna, ca să fie bine, să fie aproape de noi şi să nu iasă la traseu, când nu era parcul toţi ieşeau la traseul dat şi era foarte pericol. Dacă nu ne dă nimeni, măcar noi pentru copiii noştri”.

„Am muncit aici cu toţii care şi cum am putut, lăsam acasă munca, veneam aici să facem la copii câte ceva, cât de puţin, dar să aibă aici pe loc”.

Locuitorii oraşului Leova vor să finalizeze lucrările într-un an.