Numărul cazurilor de coronavirus în instituțiile de învățământ este în creștere.
La data de 2 noiembrie, au fost testați pozitiv 206 elevi, inclusiv 299 de cadre didactice, iar 3481 de persoane au fost plasate în regim de autoizolare, potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Zece instituții de învățământ și 138 de clase activează la distanță.
În școlile profesional tehnice, în perioada 26-30 octombrie, s-au îmbolnăvit 24 de elevi, iar 12 grupe sunt plasate în autoizolare.
În universități, s-au contaminat 28 de persoane, iar 61 se află în carantină.
Din cele 1398 de instituții de educație timpurie, la decizia fondatorului, și-au reluat activitatea 1301. În prezent, șapte grădinițe și 30 de grupe sunt în izolare.
Luni, au fost reluat studiile în școlile și liceele din republică, după finalizarea vacanței de toamnă.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva temutului virus.