Până se găsește vinovatul, prețul la ulei rămâne ridicat

Grupul de companii Trans-Oil susține decizia Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la introducerea uleiului de floarea-soarelui rafinat, dezodorizat, în lista produselor social importante. Potrivit lor, această decizie va contribui la stabilirea prețurilor finale pentru uleiul de floarea soarelui, devenind astfel mai accesibil pentru cetățeni.

Poziția Trans-Oil la decizia CSE

„Considerăm că decizia aceasta, semnată de Președintele Comisiei, Prim-ministrul Natalia Gavrilița, contribuie la stabilirea prețurilor finale pentru uleiul de floarea-soarelui și-l va face mai accesibil locuitorilor țării. Noi, la rândul nostru, vom purta negocieri suplimentare cu distribuitorii și reprezentanții rețelelor în ceea ce privește construirea ulterioară a relațiilor bilaterale, ținând cont de noile prevederi legislative. Prin această declarație, noi dorim să subliniem – conducerii țării, cât și întregii societăți, că Trans-Oil este un grup de companii cu orientare socială. Misiunea noastră nu este doar realizarea ideilor de afaceri, ci și creșterea și dezvoltarea durabilă a economiei Republicii Moldova.”, susține compania. 

Săptămâna trecută, prețul la uleiul vegetal a crescut cu 25-30 la sută, de la 36-39 de lei, până la 50 de lei pentru un litru.

Majorarea operată de Grupul Trans-Oil”, controlat de milionarul Vaja Jhashi, este nejustificată, a declarat recent în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea.

Vladimir Bolea, președinte Comisia agricultură și industrie alimentară: „Este vorba de un monopolist care deține controlul absolut, pentru că partea de import a uleiului în RM este neimportantă. El, fiind un producător autohton, reușește cu prețurile sale întotdeauna să aibă un preț mai bun ca cel de import. Este vorba de un monopol absolut la producerea și vânzarea uleiului îmbuteliat. Evident spre lucrul acesta s-a mers vreo 10 ani de zile., atunci când au fost vândute toate elevatoarele, morile, unui grup de vreo 12 SRL-uri afiliate. Modul în care s-a administrat și s-a vândut averea statului a fost o crimă.”

Pe data de 18 mai, Comisia pentru Situații Excepționale a decis că pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, prețul de comercializare a căror este reglementat.