Până-n 2032, pădurile trebuie să constituie 25% din teritoriul țării
În următorii zece ani, suprafețele de teren împădurit vor fi extinse cu circa 150 mii de ha, atât pe terenuri noi, cât și pe terenuri forestiere puternic degradate, proprietate publică sau, în premieră, pe terenuri proprietate privată. Aceste prevederi se conțin în Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor 2023 – 2032.
Programul își propune atenuarea schimbărilor climatice și a emisiilor de carbon, reducerea degradării solului, conservarea solurilor prețioase, o dinamică pozitivă a sedimentelor în rețeaua hidrografică.
Alte obiective ale documentului de politici publice se referă la plantarea fâșiilor riverane și de protecție agricolă, crearea a trei centre regionale de creștere industrială și reproducere a materialului forestier și satisfacerea necesităților țării cu produse și servicii generate de păduri.
Documentul ne va ajuta să devenim carbo-neutri până în anul 2030, ne va ajuta să trecem la energie verde. Este un program care va produce foarte multe beneficii pentru sectorul agricol, unde umiditatea este importantă și se va schimba și aspectul zonelor rurale din țară, declară autoritățile.
În prezent, în Republica Moldova suprafața împădurită ocupă 11% din teritoriul țării, pe când gradul mediu de împădurire în UE este de 37,7%.