Pâine cu suflet, din dorul de acasă

În reportajul de astăzi, vă invităm să descoperiți povestea familiei Rabacu din raionul Strășeni, care a transformat dorul de acasă într-o afacere cu suflet. După ani de muncă peste hotare, membrii familiei Rabacu au decis să se întoarcă în Moldova și să-și aducă contribuția în comunitatea lor, deschizând o brutărie unică în zonă. Astfel a luat naștere o afacere bazată pe rețete tradiționale, ce folosește exclusiv maia, și care aduce oamenilor o pâine autentică, făcută cu grijă și răbdare.

 ANGELA RABACU, Fondatoarea, Vorniceni: ,,În primul rând m-a determinat dorul de casă, suntem o familie cu mulți copiii, iar după pasiunea de a face ceva acasă. Să am salariu, să nu mai fim nevoiți să plecăm peste hotare, iar acasă este mereu mai bine. Desigur că au fost și provocări dar au mai fost și alte greutăți care nu țin de stat, dar de alte birocrații. În Moldova mereu este cineva care să îți pună piedică, dar din partea statului noi chiar am aplicat la diverse finanțări care m-au ajutat foarte mult.”

Familia Rabacu a reușit să construiască o afacere solidă, bazată pe valori tradiționale și pe ingrediente de calitate. La brutărie lucrează doar două persoane, care reușesc să facă un lucru cât pentru 100.

ANGELA RABACU, Fondatoarea, Vorniceni: ,,Produsul nostru de bază este pâinea pe maia, dar avem și alte feluri de pâine circa 16 toate diferite, fiecare pâine cu gustul ei aparte, iar pe lâg asta facem și cozonaci când vin sărbătorile, biscuiți fără margarină și fără  alte adaosuri.”

Maiaua este un amestec de apă și făină care fermentează natural dezvoltând microorganisme precum drojdia și bacteriile lactice Acest proces de fermentare ajută la crearea unui aluat aerat care poate crește fără a necesita drojdie comercială. Maiaua are numeroase beneficii de exemplu: Pâinea pe maia este mai ușor digerabilă datorită procesului de fermentare care descompune glutenul și alți compuși greu de digerat. Ea are indicii glicemici scăzuți ceea ce contribuie la o eliberare mai lentă a glucozei în sânge fiind mai prietenoasă cu persoanele cu probleme de glicemie. Fermentarea naturală dezvoltă arome unice și profunde oferind pâinii un gust inconfundabil. Iar pâinea pe maia se păstrează mai bine datorită acidității generate de bacteriile lactice care inhibă dezvoltarea mucegaiurilor

ANGELA RABACU, Fondatoarea, Vorniceni: ,,Materia primă noi o alegem cu multă sârguință, iar după făina care avem din diverse soiuri precum sălbatice, naturale care se cultivă biologic. Pâinea nostră este din făină, apă, sare și maia.”

Timpul de coacere a unei pâini cu maia depășește 12 ore, un proces ce reflectă dedicarea și răbdarea necesare în panificație. Coacerea propriu-zisă durează aproximativ 30-40 de minute, timp în care pâinea capătă o crustă crocantă și o culoare aurie. Această etapă este crucială pentru dezvoltarea aromelor, iar timpul de coacere este esențial pentru a obține textura și gustul dorit.

 ANGELA RABACU, Fondatoarea, Vorniceni: ,, Este foarte simplu de a produce pâine cu maia în condițiile de casă. Eu înainte de a începe afacerea toate rețetele le-am testat în gospodăria mea. Maia este principalul ingredient dar și secretul principal, pe care orice gospodină o poate prepara acasă. Se ia o cantitate mică de făină 50 grame și tot atât apă, după se amestecă. Preferabil ar fi ca făina să fie integrală pentru grăbi tot procesul și se lasă la fermentat pentru 3 zile. După 3 zile se începe a hrăni această maia adăugând aceeași cantitate de apă și făină. Tot procesul îl repetăm timp de o săptămână sau mai mult. Cine are norocul ca maia-ua să fie gata mai repede pentru a fi folosită la coacere pâinii deoarece maia-ua chiar dacă crește ea trebuie să aibă puterea oarecare pentru a putea coace pâinea.”

Un fapt istoric interesant despre maia este că utilizarea acesteia în panificație datează din cele mai vechi timpuri, fiind documentată încă din Egiptul antic. Egiptenii au descoperit că aluatul care rămânea de la o frământare anterioară putea fermenta natural, datorită microorganismelor din aer și din făină, creând astfel o pâine cu un gust distinct.

 ANGELA RABACU, Fondatoarea, Vorniceni: ,,Activăm de aproape 3 ani , deja avem clienții noștri fideli care zi de zi consumă pâinea nostră. Sigur că în sat sunt magazine care vând pâine, dar clienții noștri preferă pâinea nostră. Nu îi consider ca concurenți, chiar dacă ar fi concurenți îmi place concurența deoarece aceasta te pune în mișcare. Dar până la acest moment suntem unicii care produc pâine cu maia.”

Elena Mușet lucrează de un an și șase luni la brutăria Rabacu și se laudă cu cele mai delicioase plăcinte din zonă. Cu o pasiune deosebită pentru gătit, Elena pregătește plăcinte cu umpluturi variate, cum ar fi brânză, cartofi sau varză, toate realizate din ingrediente proaspete și naturale.

Munca ei este o adevărată artă, iar fiecare plăcintă este preparată cu atenție și grijă. Elena folosește rețete tradiționale, inspirate din bucătăria moldovenească, ceea ce le conferă un gust autentic și inconfundabil. Clienții apreciază nu doar savoarea plăcintelor, ci și faptul că sunt preparate cu ingrediente de calitate, fără aditivi sau conservanți.

ELENA MUȘET, Brutăreasă, Vorniceni:  ,, Am făcut pâine sură, am adăugat făină, maia, sare și apă, după ce am mestecat am proporționat conform gramajului de 780 grame iar după coacerea ea este o de 700 grame pâinea sură. După punem pâinea să dospească ulterior este transferată în dospitor unde stă 24 ore iar pe final o punem la copt.”

ELENA MUȘET, Brutăreasă, Vorniceni: ,,Tot aici facem și plăcinte foarte gustoase ca la părinții noștri acasă. Plăcintele le facem cu făină, apă, ulei și sare iar după le punem la copt la cuptor.”

Brutăria nu este doar un loc unde se prepară pâine și plăcinte delicioase, ci și un simbol al respectului față de tradiții și de valorile culinare moldovenești.

Prin utilizarea acestui ingredient, familia Rabacu oferă nu doar produse sănătoase, ci și o experiență culinară autentică, apreciată de clienți. Activitatea Elenei Mușet, cu plăcintele sale delicioase, completează perfect acest peisaj gastronomic, făcând din brutăria Rabacu un loc de întâlnire pentru cei care caută gusturi tradiționale și o legătură cu rădăcinile lor.

Astfel, brutăria Rabacu nu doar hrănește trupul, ci și sufletul, reafirmând legătura dintre comunitate, tradiție și inovație. O afacere care continuă să crească, bazată pe dragoste, dedicare și respect pentru tradițiile strămoșești, fiind un exemplu demn de urmat pentru cei care doresc să îmbine tradiția cu modernitatea.