Obligați să-și ajusteze aparatele de casă

Contribuabilii sunt obligați ca până în data de 20 noiembrie să modifice ora de la aparatele de casă, în contextul în care acum o săptămână, Republica Moldova a trecut la ora de iarnă.

Un aparat de casă se consideră funcțional dacă acesta imprimă pe documente data calendaristică curentă și timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real, excepție face perioada de trecere de la ora de vară sau iarnă care nu va depăși data de 20 noiembrie sau aprilie. Persoanele care nu se vor conforma riscă amendă de până la 1500 de lei.