Oamenii se plâng de condiții proaste de așteptare la autogări
Autogara din Bălți, care potrivit unor călători ar trebui să fie cartea de vizită a orașului, arată tot mai rău în ultimii ani. Asta deși un proiect de reconstrucție a fost aprobat de Consiliul Urbanistic încă în anul 2021. Inițiatorul și investitorul reconstrucției este o societate comercială ce administrează autogările din țară, relatează NordNews.
Geamurile sparte, gropile în asfalt și magazinele la tot colțul, formează în ansamblu o imagine neplăcută, iar oamenii se plâng de condiții proaste pentru călători.
„Autogara este fața orașului. Priviți, aici este aproape imposibil să intri cu autobuzul, sunt doar gropi.”
„E foarte bine, e plăcut. Ar fi bine să repare drumul pentru că nu este chiar bun.”
„E foarte greu. Eu aștept autobuzul și mă gândesc cum voi urca în el”, susțin călătorii.
Iarna, autogara este și mai neprietenoasă cu călătorii. În clădirea principală, unde oamenii ar trebui să-și aștepte în confort transportul, este frig.
„Am fost acolo, iarna e frig. E greu să stai acolo cu un copil, le este greu și bătrânilor.”
„În mod normal, iarna, autogara ar trebui să fie conectată la căldură. Am fost prin Europa, în Lituania, acolo este cald”, au adăugat pasagerii.
Potrivit proiectului aprobat în 2021, structura de bază a clădirii va fi păstrată, dar va fi renovată, vor apărea mai multe spații amenajate pentru deservirea pasagerilor, dar și mai multe locuri de parcare.
Deși au trecut deja doi ani, lucrările încă nu au fost demarate.
Iurie Moroz, administrator: „Noi avem toată documentația de proiect la etapa finală, avem autorizația de construcție, iar lucrările vor fi efectuate. Agenții economici care activează pe teritoriul Autogării Bălți, o fac în baza unui contract de locațiune, care are un termen fix. În momentul în care se începe reconstrucția, temporar, vor fi nevoiți să părăsească locul pentru a fi efectuate lucrările de reconstrucție. Ulterior, aceștia vor putea să-și reia activitatea.”
Vestea că magazinele vor fi demolate i-a speriat pe unii comercianți, în timp ce alții abia așteaptă modernizarea autogării.
„Ne temem tare. Luptăm demult pentru asta, dar am fost deja avertizați. Nu știm încotro s-o apucăm și ce să facem.”
„Nu, nu ne este frică. Dacă va avea loc reconstrucția, ne vor oferi locuri de comerț în clădire. Vom vedea pentru că se discută demult despre asta, dar nimic nu se face.”
„Dacă nu vom avea loc aici, vom avea în altă parte. Nu ne este frică de muncă”, au menționat vânzătorii.
Autogara Bălți deservește toate localitățile din nordul și centrul țării. Zilnic, în medie, pe aici trec peste 250 de unități de transport regulat al pasagerilor.