O păpuşă Barbie lansată într-un zbor la gravitaţie zero

O păpuşă Barbie care o înfăţişează pe astronauta italiană Samantha Cristoforetti a fost lansată într-un zbor la gravitaţie zero pentru a inspira tinerele fete să ia în calcul o carieră în domeniul spaţiului, ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii (STEM), informează Reuters.

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Spaţiului (4-10 octombrie), dedicată anul acesta celebrării femeilor care activează în domeniul spaţial, producătorul de jucării Mattel Inc s-a asociat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi cu Samantha Cristoforetti, care, în prezent, se află în perioada de pregătire pentru o misiune viitoare la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), preconizată pentru aprilie 2022.

În cadrul proiectului, păpuşa cu înfăţişarea astronautei italiene a reprodus etapele pregătirii pe care un astronaut trebuie să le parcurgă înainte de a zbura în spaţiu, plutind la gravitaţie zero în cadrul unui zbor lansat de la baza ESA din Germania.

Foto: (c) ESA/Romy Harink/REUTERS

”Păpuşa, această Samantha în miniatură, a mai participat la un zbor parabolic, aşa că are deja ceva experienţă în imponderabilitate”, a declarat Cristoforetti, în vârstă de 44 de ani, într-un mesaj video.

”Sper că, arătând aceste lucruri, putem crea o doză de entuziasm în special în rândul tinerelor fete… poate… aceste imagini vor trezi o scânteie de pasiune în inima unei fete, ceea ce ar fi incredibil”, a mai spus ea.

Ca parte din acest proiect, administratorii paginii de internet dedicate păpuşilor Barbie au publicat materiale educaţionale despre spaţiu, iar sumele încasate din vânzarea noii colecţii cu efigia astronautei Samantha Cristoforetti, care la început a fost model unicat, vor fi donate organizaţiei Women In Aerospace în scopul finanţării unor burse destinate doctoranzilor.