O mamă din satul Sălcuța riscă să rămână fără copii

În Moldova sunt o mulţime de familii în care copiii mor de foame, sunt lăsaţi pe drumuri, sau ajung să dea viaţă altor copii. În mod normal, părinţii acestora ar trebui să fie monitorizaţi în permanenţă de autorităţi, iar când există astfel de riscuri, minorii urmează să fie luaţi din familii.

Doar pe parcursul anului 2023, Direcția de asistență socială din raionul Căușeni, împreună cu Inspectoratul de Poliție au analizat trei dosare de neglijență. În urma anchetei, cinci minori au fost scoși din familie, relatează studio-l.online.

Unul din cazuri a avut loc în satul Sălcuța, raionul Căușeni, unde a avut loc o  procedură de scoatere din familie a doi minori, după ce mama acestora ar fi fost preîntâmpinată de câteva ori de organele de drept să se lase de consumat alcool și să îngrijească de copii.

Văzând că preîntâmpinările nu au efect, femeia a fost invitată recent în cadrul comisiei multidisciplinară pe lângă primărie și anunțată că cei doi minori pe care îi are la întreținere vor fi luați din familie și plasați în grija altor persoane.

Inițial copiii au fost scoși din familie pe un termen de 45 de zile, perioadă în care femeii i s-a oferit timp pentru a se reabilita și a le crea toate condițiile de trai celor mici. Lipsa de responsabilitate a părinţilor şi toleranţa societății au dus la abandonul școlar al copiilor.

Doar în primele luni ale anului curent, cinci copii din satele Baimaclia, Taraclia și Sălcuța au fost luați forțat din familii de către autorități. Un alt caz a avut loc chiar la sfârșitul săptămânii trecute în satul Grigorievca când asistenții sociali și polițiștii au fost nevoiți să intervină în scoaterea altor doi copii.