O infecţie respiratorie mult mai letală decât Covid, transmisă de capre

Un tânăr de 28 de ani din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) este internat în stare critică, după ce a contractat virusul Mers, un coronavirus transmis de obicei de dromederi sau de capre, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a îndemnat la precauţie, scrie realitatea.md

Pacientul a început să se simtă rău la începutul lunii iunie şi „a mers de mai multe ori la un centru medical privat și s-a plâns de vărsături, dureri în partea dreaptă şi disurie (durere la urinare)”, explică OMS.

Maria Rita Gismondo, directorul Laboratorului de microbiologie clinică, virologie şi diagnostic de bio-urgenţă al spitalului Sacco din Milano: „Este cu siguranţă o infecţie respiratorie mult mai letală decât Covid, dar s-a dovedit a fi mult mai puţin contagioasă. Nimeni nu poate spune dacă acest caz va avea o continuare”.

Din 2012 până astăzi, au fost înregistrate 2.605 cazuri de Mers. Numărul deceselor, în schimb, se ridică la 936. Virusul Mers Cov are ca rezervor natural liliecii, care la rândul lor infectează cămilele, caprele şi dromaderii cu excrementele lor.

În general, oamenii contractă virusul după contactul cu animalele infectate, dar este posibilă şi transmiterea de la om la om prin picături respiratorii, deşi este o variantă mai rară. Momentan, nu există dovezi că oamenii pot transmite boala, înainte de a prezenta simptome.