În septembrie 2021, compania poloneză „PROTE Technologies for Our Environment”, împreună cu partenerii moldoveni Ampelos și CALM au inițializat proiectul „Tehnologia de minimizare a nămolului în exces neutru al ecosistemului pentru Moldova”, care a fost implementat cu succes de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) prin Fondul de provocări polonez, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.
Iar pe 5 august, la Căușeni a avut loc conferința prilejuită de finalizarea proiectului. La eveniment au participat peste 40 de persoane, specialiști în industria apei și canalizării, precum și reprezentanți ai primăriilor care administrează stații de epurare a apelor uzate din Moldova. Participanților le-au fost prezentate beneficiile Tehnologiei MOS implementate în Moldova, iar problemele actuale ale industriei de alimentare cu apă și canalizare semnalate de participanții la conferință au fost discutate în grupuri, totodată, analizându-se posibilitățile de contracarare a acestora prin utilizarea tehnologiilor PROTE, disponibile pe piața europeană.
Compania poloneză „PROTE Technologies for Our Environment” activează în domeniul protecției mediului din 1995 și a realizat sute de proiecte privind managementul eficient al apelor uzate.
Tehnologiile PROTE urmăresc circulația apei din natură.
SYMBIO este un sistem de biomonitorizare care este utilizat pentru monitorizarea online a calității apei la capturile de apă. Acesta combină biologia și electronica pentru confortul dumneavoastră, oferind o monitorizare complexă a apei în fiecare secundă. SYMBIO este un instrument puternic de prevenire a dezastrelor ecologice și a atacurilor teroriste. Este complementul perfect pentru analizele tradiționale de laborator ale apei.
SeaQuest e o tehnologie care îndepărtează eficient rugina și calcarul din rețelele de distribuție a apei și îmbunătățește starea sanitară a sistemelor de alimentare cu apă.
PROTE-MOS presupune o tehnologie de minimizare a producției de nămol de epurare la stațiile de epurare a apelor uzate. Nu necesită nicio investiție și reduce semnificativ cheltuielile operaționale. PROTE-MOS ar putea aduce proprietarilor/operatorilor stațiilor de tratare a apelor uzate locale economii financiare substanțiale, precum și beneficii pentru mediul înconjurător rezultate din îmbunătățirea calității efluenților și reducerea impactului negativ al WWTP asupra mediului, inclusiv consum mai mic de energie și amprentă redusă de carbon. Toate aspectele menționate de mai sus va influența direct îmbunătățirea calității mediului natural din Moldova.
PROTE-POS este procesarea deșeurilor nedorite (nămol de epurare) în îngrășământ agricol certificat. Linia tehnologică are o construcție modulară, iar un singur modul poate procesa 3 000 de tone de nămol pe an.
PROTE-fos e un serviciu cuprinzător de recuperare a lacurilor care elimină eficient înflorirea algelor din rezervoarele de apă prin legarea rapidă și permanentă a fosfaților în sedimentele de fund. Procesul de recuperare se realizează cu utilizarea navei dedicate, inovatoare, cu 2 module PROTEUS, proiectate de „PROTE”.
TIB este tehnologia de bioremediere intensivă, utilizată pentru evaluarea sitului și refacerea solului și a mediului apei. Aceasta elimină contaminarea solului și a apelor de suprafață și subterane cu derivați petrolieri.
În cadrul conferinței, reprezentanții companiei poloneze au fost invitați de către public să-și continue activitățile în domeniul Tehnologiei MOS și să implementeze alte tehnologii în domeniul protecției mediului: îmbunătățirea distribuției apei potabile și a calității acesteia în rețelele de alimentare, precum și optimizarea epurării apelor uzate în Moldova.