O Cameră Agricolă Națională și zece camere agricole regionale urmează a fi înființate, în Republica Moldova
O Cameră Agricolă Națională și zece camere agricole regionale urmează a fi înființate, în Republica Moldova. Acestea vor contribui la susținerea și dezvoltarea comunității agricole, promovarea integrării tehnologiilor noi, inovațiilor, precum și a bunelor practici din domeniu. O decizie în acest sens a fost votată de Executiv.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Camerele agricole vor fi arondate teritorial în 10 regiuni ale țării și vor replica locațiile, unde avem astăzi AIPA. Este vorba despre Chișinău, Orhei, Ungheni, Florești, Edineț, Hâncești, Cahul, Căușeni, Bălți și Comrat.”
Potrivit ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, prin intermediul camerei agricole, fermierii vor putea colabora pentru a aborda problemele specifice și își vor putea promova interesele în raport cu autoritățile publice, instituțiile și organizațiile naționale și internaționale.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Trebuie să asigurăm o cooperare eficientă și un dialog permanent între factorii de decizie și fermieri. Noi vorbim și despre consolidarea capacităților de absorbție de către fermieri a noilor tehnologii. A instrumentelor disponibile, precum și a fondurilor de sprijin destinate dezvoltării agriculturii, mediului rural și al infrastructurii. Asigurarea accesului acestora la servicii de consultanță, consiliere agricolă și formare continuă.”
În același timp, camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații necesare, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitând schimbul de cunoștințe și experiențe între membri. Conform proiectului, vor deveni membri ai camerelor agricole cei care au în proprietate cel puțin două hectare de teren agricol arabil sau un hectar de teren ocupat de culturi multianuale sau legume. Legea urmează să fie aprobată de Parlament.