Numărul deceselor cauzate de coronavirus, în creștere

Săptămâna trecută, în Moldova, a fost stabilit un anti-record al numărulul de decese cauzate de coronavirus. 180 de persoane au murit în șapte zile, potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Cu o săptămână mai devreme, au decedat 150 de oameni. În total, au pierdut lupta pentru viață 2.752 de pacienți diagnosticați cu COVID-19.

Totodată, numărul infectărilor a scăzut uşor atingând cifra de 8.689, în prezent, în republică fiind înregistrate peste 135 de mii de cazuri.

Săptămâna trecută s-au tratat de coronavirus  9.734 de persoane, iar de la începutul pandemiei s-au vindecat 108.901.

Momentan, în republică sunt 13.820 de bolnavi, cu o mie şi jumătate mai puţini decât perioada anterioară.

„3.369 de pacienţi cu infecţie confirmată COVID-19 au fost spitalizaţi, dintre care 257 sunt în stare critică, 59 de pacienţi sunt conectaţi la aparate de ventilaţie artificială. Tratamentului la domiciliu sunt supuse 8.359 de persoane cu forme uşoare de COVID-19, iar 31.760 de persoane se află sub supravegherea medicilor de familie”, anunță Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.