Numărul copiilor de vârstă școlară, în creștere

În acest an, merg la școală circa 340 de mii de copii, cu 3 mii mai mulți decât anul trecut. Această creștere se datorează proceselor demografice din ultimii ani, când numărul de copii de vârsta școlară înregistrează o ușoară creștere, iar migrația copiilor peste hotare s-a temperat și chiar înregistrează o ușoară descreștere, afirmă expertul în politici economice Veaceslav Ioniță

Cel mai mare număr de elevi în școli a fost înregistrat în anul de învățământ 1997-1998. Atunci, în Republica Moldova erau aproape 653 de mii de elevi, care au mers în 1545 de școli. Apoi, timp de 20 de ani, numărul acestora a scăzut.

Numărul elevilor din școlile din Moldova este influențat de trei factori de bază:

– Natalitatea redusă și scăderea numărului de copii. În anul 1988, Moldova a avut cel mai mare număr de copii de vârstă școlară – 833 de mii. Până în 2018, numărul lor a scăzut continuu, ajungând la 454 mii. În prezent, asistăm la o ușoară creștere, iar în acest an, avem 456 mii de copii de vârsta școlară.

– Un alt factor este migrația externă. În anul 2014, din cei 480 mii copii de vârsta școlară, doar 405 mii se aflau în țară, alți 75 mii erau peste hotare. În prezent, avem circa 90 mii de vârsta școlară peste hotarele țării, iar în ultimii 3 ani, numărul lor s-a stabilizat, sau chiar putem vorbi de o ușoară descreștere.

– Și al treilea factor este migrația internă. Aceasta este un fenomen care ia amploare din ce în ce mai mult și influențează puternic numărului de copii repartizați pe raioanele țării.

Avem doar 4 unități administrativ-teritoriale unde a crescut numărul de elevi, mun. Chișinău, mun. Bălți și UTAG Găgăuzia și raionul Ialoveni. Raioanele din jurul mun. Chișinău, Ialoveni, Anenii Noi și Strășeni înregistrează o tendință satisfăcătoare în comparație cu restul raioanelor țării.

Astfel, chiar dacă avem o stabilizare a numărului de elevi în școli, iar în următorii ani va fi înregistrată chiar o ușoară creștere, totuși, în plan teritorial, avem raioane care rămân, la propriu, fără copii.

În prezent în țară avem 366 mii de copii de vârsta școlară, iar peste hotare – circa 89 mii.