Nu mai faci business cu cireșele moldovenești

Potrivit liderilor întreprinderi horticole, recolta din 2021 a mai multor soiuri de cireș va fi de aproximativ 11 mii de tone.

În cei mai buni ani din ultimii cinci, recolta a fost aproape de două ori mai mare – de până la 20 mii tone.

Temerile cu privire la viitoarea roadă de cireşe în rândul fermierilor au apărut deja în perioada de polenizare, timp în care s-au observat condiții meteorologice nefavorabile peste tot în Moldova: temperaturi scăzute, ploi și vânt puternic.

Cu toate acestea, pomicultorii au mizat, cel puțin, pe un randament ridicat la soiurile de cireșe auto-polenizate, ponderea lor în structura plantațiilor fiind de aproximativ 1/3.

Pe măsură ce se apropie momentul apariției primelor cireșe pe piața moldovenească – lucru care va avea loc la sfârșitul primei săptămâni a lunii iunie – speranțele pentru îmbunătățirea situației s-au micşorat considerabil.

Datorită ploilor scurte, dar aproape zilnice, au avut de suferit şi livezile de cireși cu soiuri auto-polenizate și târzii.

În opinia agricultorilor, chiar și plasele anti-ploaie nu ajută suficient. Umiditatea aerului este încă ridicată, iar lumina și căldura soarelui nu sunt suficiente.

Deja circulă prognoza că atât cantitatea, cât și calitatea recoltei de cireșe va scădea brusc. Fermierii care speră să obțină totuşi produse de o calitate medie spre înaltă susțin că, cel puțin la începutul sezonului de comercializare, vor încerca să o vândă exclusiv pe piața Uniunii Europene.