Nu le folosește la nimic că se scoală cu noaptea-n cap…
Cine își imaginează că în Republica Moldova e ușor să faci agricultură, se înșală. Și nu e vorba doar de profit.
Pentru a-și putea vinde marfa, unii producători sunt nevoiți să se dezică de multe – ore de somn, timp pentru familie. Indiferent de anotimp și vremea de afară, îi găsiți la piață. Sunt angrosiștii.
„Sunt aici de la ora 2 de noapte. Nu pot vinde nimic, nu se întreabă marfa.”
„Am venit de la ora 4 dimineața, se primește că puțin mai târziu încă. Am reușit să vindem doar două cutii de roșii, iar cartofi – doi saci.”
„Noi dimineața culegem pe urmă aducem aici, mergem prin rouă. De prețuri mi se rupe inima. Am vândut vreo șapte lăzi.”
„Târgul merge foarte greu, iar prețurile cad brusc în jos. Varza e 3 lei, maxim 4. Ploile ne-au afectat foarte mult, varza nu rezistă, iar de la călduri se strică.”
„Unii vin aici și chiar și dorm până nu vând toată marfa, luni și marți merg cel mai bine vânzările.”
Acum e sezonul castraveților, iar cei de soiul Rodniciok sunt vedeta târgului.
„Radniciok este mai scump, îl comparăm cu Jiguli, tot este bărbat, și Mercedes-ul tot e bărbat, dar să facem diferența. Este foarte gustos se poate și de conservat. Sunt aici de la ora trei, când e rece, mai bine se păstrează calitatea.”
În acest loc special găsești nu numai moldoveni din talpă, dar și din cei naturalizați. Acum 20 de ani, a venit în țara noastră, din Turcia. Aici și-a întemeiat o familie și a inițiat o afacere. Doar că socoteala de acasă nu i s-a potrivit cu cea de la iarmaroc.
„Am și frigider pentru fiecare seră. Păstrăm atât cât trebuie pe piață. Se vinde rău, uitați-vă că toată producția e adusă din import, de exemplu din Ucraina, Transnistria, România. Nu este apărată gospodăria țărănească. O să-mi închid afacerea, în fiecare an ies în minus.”
În depozitele frigorifice, ca și în lanțurile de magazine mari, sunt mai mult produse de import.
„Este foarte comod dacă nu ar fi așa frigidere ar fi imposibil de lucrat. Câștigăm când și cum.”
„Toate magazinele, chiar și piața centrală este alimentată de la noi. ”
Zilnic, în Piața Angro din Chișinău, se înregistrează circa 400 agricultori care își vând producția.