Nor de praf saharian ajunge deasupra României și Republicii Moldova

Autoritățile din România și Republica Moldova au emis o avertizare privind transportul prafului saharian care va ajunge pe 11 martie 2025, din cauza circulației maselor de aer dinspre sud-vest. Norul de praf va afecta atât România, cât și Republica Moldova, extinzându-se asupra teritoriilor acestora, notează moldpres.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), condițiile atmosferice, incluzând temperaturile ridicate și prezența unui ciclon staționar, vor favoriza menținerea prafului în straturile inferioare ale atmosferei. Măsurătorile de la stațiile de monitorizare a calității aerului din Republica Moldova indică faptul că valorile poluanților sunt în limitele admise, dar există posibilitatea unor creșteri temporare ale particulelor de praf.

Pentru data de 13 martie 2025, prognozele SHS preconizează precipitații care vor contribui la reducerea concentrației particulelor de praf și la îmbunătățirea calității aerului. Agenția de Mediu monitorizează acest fenomen și va oferi actualizări periodice despre evoluția situației.

Citiți mai mult:

AIPA a autorizat plăți de peste 36 de milioane de lei pentru fermieri

A început campania de primăvară pentru salubrizarea localităților și a apelor

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.