Noi reguli pentru gestionarea anvelopelor uzate

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a anunțat că, cu suportul Guvernului Germaniei, va fi elaborat cadrul juridic ce reglementează gestionarea anvelopelor uzate în scopul prevenirii și reducerii impactului asupra mediului și a sănătății umane.

 

Regulamentele vor fi elaborate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru managementul fluxului specific de deșeuri în Republica Moldova” – Unitatea de Implementare a Proiectelor de Mediu.

 

Urmează, ca până în luna noiembrie curent, să fie elaborate trei regulamente, ce implică:

 

  • procedurile de înregistrare a operatorilor care produc sau importă produse ce după utilizare pot genera tipurile de deșeuri menționate;

 

  • procedurile de raportare;

 

  • aspectele specifice de organizare a aplicării principiului responsabilității extinse a producătorului;

 

  • prevederi ce stabilesc modul de colectare, transport, depozitare și opțiunile posibile de reciclare / reutilizare sau anumite tipuri de eliminare a acestor deșeuri.

 

Agenția de Mediu spune că cantitatea colectată de deșeuri generate de la vehicule scoase din uz, în anul 2020 a constituit circa 248 803,07 tone, iar cantitatea raportată de agenții economici privind valorificarea acestui tip de deșeuri constituie circa  575,00 tone.