Noi posibilități de promovare a fructelor pe piața externă
Asociațiile „Moldova Fruct” și „Dnestrovskii Fruct” anunță concursul de selectare a șase companii pentru expoziția internațională Fruit Attraction 2021.
Aceasta se va desfășura în perioada 5-7 octombrie, la Madrid, Spania, iar termenul limită de aplicare este 31 martie.
Pot participa întreprinderile care produc ori exportă fructe, struguri de masă în stare proaspătă sau procesate, conforme standardelor de calitate.
Prioritate vor avea cele care dețin certificatul GlobalG.A.P. valabil sau altă confirmare relevantă cerințelor pieței Uniunii Europene.
Doritorii de a lua parte în competiție trebuie să-și acopere costurile individuale de transport.
Organizatorii își vor asuma desfășurarea logistică și administrativă a participării producătorilor moldoveni, arenda spațiului expozițional, coordonarea designului și instalarea standului, transportarea mostrelor și cazarea.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul moldovafrcut.md