Noi posibilități de finanțare și dezvoltare pentru localități

Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Documentul unic de program pentru anii 2022-2024, care va fi completat cu proiectele selectate în cadrul Programului Național „Satul European Expres” – o continuitate a Programului Național „Satul European”.

Majoritatea proiectelor au fost depuse pentru reabilitarea infrastructurii sportive și sociale – 192 de proiecte, iar alte 70 de inițiative locale se referă la modernizarea sistemelor de iluminat public. Pentru reabilitarea clădirilor publice, vor fi implementate 64 de proiecte, iar pentru renovarea centrelor culturale au fost selectate 46 de inițiative.

De asemenea, în alte 27 de localități vor fi realizate proiecte de eficientizare energetică, prin instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei, folosind resurse regenerabile. În urma implementării proiectelor incluse suplimentar în DUP, alți 164 de mii de cetățeni vor beneficia de condiții mai bune de trai.

„Avem pe rol 917 proiecte – 496  în  cadrul Satului European, 399 în cadrul Satului European Expres și 22 de proiecte pentru construcția și reabilitarea creșelor, astfel încât să trecem de la Satul European la o Moldovă Europeană”, a punctat ministra Lilia Dabija.

 Totodată, Guvernul vine să sprijine și condițiile în care se vor oferi servicii de îngrijire a copiilor până la 3 ani, prin extinderea numărului de creșe. În acest sens, a fost organizat concursul în cadrul apelului competitiv de granturi mici, la care au participat autoritățile publice locale de nivelul I, ale căror localități au o populație mai mare de 5000 de locuitori.